Dor de iarna…dor de zapezi…dor de altadata
Iarna si frig si viscol crunt ingheata inimi, fulgi plang cu lacrimi calde care nu topesc ci ingheata inimi. Cele mai mici vibratii fac inimi cioburi, cele mai mari vibratii croiesc drumul unor distante de neoprit, cele mai lungi unde creeaza mai repede decat viteza luminii prapastii de netrecut intre aminitiri, priviri, fiinte…suflete. Te rog, opreste zapada, te rog opreste vantul, descatuseaza soarele sa invie inimile. Te rog nu ucide lumina, nu ingropa cerul, nu dezlantui neantul, nu stinge focul. Opreste trecerea! Opreste arderea si distanta! Opreste rasucirea cutitelor care nu mai poticnesc din a adanci toate ranile. Lacrimile de amar nu fac altceva decat sa otraveasca ultimele palpairi de viata. Nu lasa timpul sa te ingroape si mai mult, deschide ochii odata, uita-te cata lumina poti sa emani cand deschizi cea mai mica fereastra din inima ta.
