Furtunile și-au uitat drumul spre ținutul de unde au plecat așa că și-au găsit adăpost în sufletul meu. Oare unde încap cu toate, unde-și țin ploile, vânturile, zăpada, unde încap tunetele și fulgerele? Să fie acaparat ele lumina? Să fi sechestrat ele iubirea?
E tare greu cu patru anotimpuri într-un singur suflet…Tu oare o să vii când o să înceapă cel de-al cincilea ?
Plouă cum n-a mai plouat, ninge cum nu s-a mai văzut și arde cum n-a mai ars pârjolind tot; orice urmă de viață s-a stins. Toate în același timp. Viscolește ca în povești, dar nu cu fulgi de zăpadă ci cu scântei și tăciuni; ninge de jos în sus, scânteile nu se așează ci se dispersează înnegrind cerul – un cer roșu și negru. Au fost cândva și flori și râuri și sunete și zâmbete, ecouri și munți, multe cuvinte și încă mai sunt…carbonizate.
Bun venit în țara de nicăieri pe hartă și pretutindeni în lume; bine ai venit în țara paradoxurilor – țara unde alb și negru nu fac gri ci roșu, țara unde 1+1= 0 sau 1+1=3, țara cu umbre colorate și vii, țara cu timp de ceară. Bun venit în anotimpul al șaselea al sufletului nostru.
Dacă vrei să intrii adu puțin alb și o hartă; intrarea e pe ușa din dos a sufletului! Încearcă să bați mai întâi!
Tăcerea uneori poate spune mai mult decât cele mai ample fraze; poate să te înalțe sau să te îngroape, poate să te ridice de la pământ ajutându-te să crești sau te poate zdrobi când te condamnă la așteptarea unor cuvinte de care ai disperată nevoie să supraviețuiești și deși știi că ele există, nu se vor a fi rostite. Cuvintele nerostite sunt inutile pentru că în clipa în care le-am sortit tăcerii și-au pierdut orice valoare.
Tăcerea te condamnă să gândești, când ai vrea doar să simți, dar tot ea te poate conduce la un raționament greșit din prea multă ”tăcere analizată”.
Tăcerea e instrumentul înțelepciunii, dar pumnalul inimii. Ea e moartea cuvintelor și apologia sentimentelor.
Tăcerea e locul unde ”tu și eu” se pierd sau se regăsesc, unde ”tu și eu” se ascund, unde ”noi” moare în chinuri.
Tăcerea e război sau pace, crimă sau pedeapsă, iubire blândă sau iubire egoistă, resentiment și tratament sau cauză a furiei.
Tăcerea voi fi eu, Cuvântul vei fi tu, iar Iubirea vom fi noi, până când Tăcerea și Cuvântul își vor înțelege menirea și vor schimba rolurile într-o piesă de teatru absurd cu un final deschis.
