Joc de cuvinte

Lumea e din, cu si pentru metafore, le auzim, le folosim, ne ascundem in spatele lor pentru ca unele lucruri dor prea tare ca sa le putem spune cu voce tare sau pentru ca atunci cand cineva se prinde de adevarul pe care vor sa il transmita, sa putem minti spunand: ”sensul este de fapt altul”, insa, ceea ce gadila auzul nu intotdeauna spune si adevarul in fata sufletului, asa ca adevarul ramane acelasi intotdeauna  si in cuvinte simple. Sa vedem cum.

1.         ACÁSĂ adv. În sau spre casa în care locuiești; fig. la locul natal, în sau către patrie. ◊ Cei de-acasă = rudele apropiate, familia; p. ext. conaționalii. ◊ Expr. Așa (sau acum) mai vii de-acasă = acum înțeleg sau admit ce spui. – A³ + casă.

Aici parca sunt totusi prea putine cuvinte. Nu?

De fapt, acasa, e mai mult decat o casa. Casa este cea in care locuiesti: in orice colt de lume, cu oricine, oricand, dar acasa e locul care nu poate fi dublat, nu il gasesti decat intr-un singur colt de lume si nu gasesti pe oricine cand ajungi. Case calde, luminate, mari, poti gasi oriunde, dar la un moment dat tot se vor raci, in schimb acasa, chiar si sub pamant de-ar fi e mereu cald. Case in care ai paturi mari, oameni multi gasesti cu duiumul, insa doar acasa e locul in care si daca dormi intr-un sac de dormit  pe jos te trezesti odihnit. Te pot trezi dimineata mii de oameni, de alarme si de ceasuri, dar doar acasa sunt oamenii care te trezesc cu drag si fara nervi cu toate ca in momentul acela si ei ar dormi si care nu se supara cand trag de tine sa te trezesti pentru ca ai ceva foarte important de facut iar tu le spui nervos ca vrei sa mai dormi si te culci la loc punandu-ti perna pe urechi.

De ce toate acestea? Pentru ca doar acasa sunt acei oameni cu care desi te poti certa de mii de ori nu te vor urî, doar acolo sunt oamenii carora desi le-ai spus cele mai crude cuvinte au puterea sa te ierte,acasa sunt oamenii de langa care ori de cate ori ai pleca, cand te vei intoarce vor fi acolo, doar acasa sunt oamenii care ar veni pana la capatul lumii doar ca sa vada daca esti invelit sau sa vada daca n-ai cazut din pat in somn. Datorita lor, chiar daca unele lucruri par imposibil de rezolvat, te simti ca si cand ele ar fi fost deja pe jumatate rezolvate. Acasa poti sa plangi, sa razi, sa gresesti, sa te imbraci cum vrei, sa fii cine vrei, pentru ca acasa nu te judeca nimeni.

Poate de aceea dintotdeauna oamenii fie ca erau pe frontul de lupta, fie ca erau batrani plecati in alte locuri, sau uitati in azile sau bolnavi aveau o singura dorinta: ”du-ma sa mor acasa, in patul meu!”

De ce fug unii oameni de acasa? Nu stiu. Poate cred ca pot gasi ceva mai bun, pana la urma cu totii avem momente de confuzie, de ratacire, diferenta este ca cei care aleg sa ramana acasa vad dincolo de aparente si inteleg ca singurul loc mai bun decat acasa va fi locul pe care ei il vor contrui pentru alti oameni transformandu-l intr-un”acasa” pentru ceilalti.

Desigur, nu uit faptul ca exista pentru multi oameni situatia in care acasa e un loc trist, dar tocmai de aceea in viata functioneaza o lege a compensatiei.

2.         Se spune ca ”prieten este cel care atunci cand te ia de mana iti atinge sufletul”, nimic mai adevarat, dar as spune altfel: prieten este cel care in zilele cand el este  cel mai fericit om de pe pamant vine si impartaseste cu tine bucuria lui, dar prieten foarte bun este cel, care in aceeasi zi, cand tu numai de fericire nu ai parte, nu se lasa furat de fericirea lui si te suna chiar si de 42042 ori doar ca sa te intrebe cum iti este. Prieten este cel care desi iti vede defectele te ajuta sa ti le indrepti, tot el este cel care plange cu tine si pana la 4 dimineata, cel care imparte cu tine si ultima faramita de macare; prieten este cel care atunci cand i-ai spart cana preferata sau mai stiu eu ce rade cu tine si in loc sa spuna:”era a mea, si tineam mult la ea”, spune: ” uite, s-a spart, asta inseamna ca aduce noroc, bine ca nu te-au ranit cioburile”.

Prieten este cel caruia ii pasa daca ti-e frig, daca ai racit, daca esti bine sau nu asigurandu-se ca o sa apelezi la el mereu cand iti este greu. Tot el este cel care si daca te-ar purta prin toti maracinii din lume si te-ar scoate in ploaie afara in miez de noapte sau cel din cauza caruia ai pierdut trenul, ai ratat un examen sau ai uitat sa ajungi undeva nu te poti supara.Prietenul este un om de cuvant, adica cel care cand spune, spre exemplu:” nu voi pleca niciodata” se tine de cuvant.  Prieten este cel care atunci cand spune: astazi plec dar voi fi langa tine chiar reuseste sa fie, chiar si de la sute, poate chiar mii de kilometri si care se intoarce iar si iar de unde a plecat fara ca macar sa i se fi simtit lipsa. Tot el este si cel care intelegand ca in loc de un cadou scump preferi sa ii dai doar o bucata de lemn, sau o iconita veche de cine stie de cati ani, sau un desen, pentru ca ele sunt date cu tot sufletul tau, le va pastra ca si cand ar fi valorat tot aurul din lume.

3.         Se spune ca atunci cand iubesti pe cineva il accepti asa cum este. Sigur. Doar ca tocmai pentru ca il iubesti incerci sa il ajuti sa fie mai bun, nu sa creasca, ci sa cresteti impreuna, pentru ca atunci cand iubesti un om, il iubesti pana la capat, asa cum e, il ajuti sa fie mai puternic pentru a nu fi ranit dar mai ales, pentru a nu-i rani pe ceilalti, tu insuti lupti sa fii mai bun pentru el, il lasi sa plece chiar si de o mie de ori si nu ii ceri sa se intoarca pentru ca e datoria ta sa il iubesti pentru tine, nu pentru el si chiar daca el nu se va mai intoarce niciodata asta nu te va ajuta decat sa iti demonstrezi  inca o data tie ca iubirea ta a fost una superioara.

Sa accepti un om asa cum e inseamna ceva si sa il ajuti sa fie mai bun e altceva. Sa accepti un om asa cum e inseamna sa nu tii cont cati bani are sau nu are, cum se imbraca sau cum nu se imbraca, cum ii sta sau nu ii sta parul, cate cadouri face sau nu face, cati oameni cunoaste sau nu cunoaste, daca alege sa vina sau nu cu tine, daca te duce pe luna sau intr-un parc, daca se numeste X sau Y, daca e inalt sau nu, daca e slab sau gras, sa ii sustii pasiunile si nebuniile, muntii si marile,in schimb nu inseamna ca nu il accepti asa cum e daca iti pasa ca se imbolnaveste pentru ca nu a mancat, sau daca iti pasa ca a gresit, ca s-a grabit, ca nu a fost atent, ca vrei sa fie mai rabdator, mai puternic, sau daca vrei sa il faci sa ramana bun pentru a fi cel mai bun.

S-a mai spus si ca ”daca iubesti un om lasa-l sa plece, daca te iubeste se va intoarce”. Cred ca cine a spus asta fie nu si-a dat seama cum suna figura asta, fie a vrut sa se minta singur, pentru ca un om care te iubeste nu pleaca. Nu?

4.         Pot spune cartile ce-or vrea, pot sa cosmetizeze principiile de temelie ale vietii in mii si sute de metafore, caci lectiile esentiale ale vietii le inveti tot ”in the hard way”, sau dupa cum spune romanul, pana nu te lovesti cu capul de pragul de sus nu inveti: nu inveti ce inseamna viata pana cand nu era sa mori, nu inveti ce inseamna oamenii de langa tine pana cand nu ii pierzi, nu inveti ce inseamna sanatatea pana cand nu o mai ai si tot asa. Dar odata invatate lectiile astea parca e normal sa le impartasesti si celorlalti pentru a-i face sa evite sa le invete si ei ca tine la modul dur. Bun, dar ce te faci cand ti se spune: ”lasa-ma sa ma lovesc eu cu capul de pragul de sus si nu-ti mai face atatea griji pentru mine, oricum nu o sa suferi tu!”? Nu poti sa il lasi decat sa se loveasca, repetandu-i in mod constant ca durerea unui om la care tii te doare si pe tine. Bun, loveste-te tu cu capul de pragul de sus, dar de ce ma iei cu tine cand te lovesti si ma lasi si pe mine sa ma lovesc cu tine?

5.         Oamenii mint. Lumea nu e asa cum a promis.

Oamenii mint din sute de mii de motive, oricare ar fi ele sunt nejustificate. Insa in unele cazuri mint de teama, spre exemplu, pot spune ca nu se gandesc sau ca nu viseaza la un lucru, doar de teama sa nu cobeasca sau sa nu ii sperie pe ceilalti cu cate lucruri isi doresc, iar ei sa fuga. Uneori cand oamenii spun : ”nu ma pot gandi la asta, pentru ca nu stiu daca in cativa ani voi putea face nu stiu ce, voi avea nu stiu ce, voi fi nu stiu unde sau voi fi nu stiu cu cine” de fapt vor sa spuna: ” sigur ca vreau asta, mereu ma gandesc la asta, vreau ca in cativa ani sa fac un anume lucru, vreau sa am un anume lucru, voi avea un acel ceva, dar nu iti pot spune pentru ca mi-e teama ca o sa pleci, pentru ca daca spun cu voce tare s-ar putea sa nu se mai indeplineasca, sau mi-ar placea sa spui tu toate lucrurile astea mai intai”. Bine sau rau, uneori cand oamenii spun NU, de fapt gandesc DA.

6.         Poate unul din cele mai importante lucruri este nu iti cladesti niciodata fericirea pe nefericirea altuia pentru ca viata functioneaza dupa o lege a compensatiei, iar acest lucru nu e o metafora.

7.         Fericiti cei saraci cu duhul caci a lor este Imparatia Cerurilor, fericiti cei ce plang caci aceia se vor mangaia.

8.         Când un strain bate, caritatea îi deschide usa ospitalitatii; odata intrat, îl întâmpina bucuria; odata primit, îl gazduieste omenia; pe cel flamând,îl hraneste bunatatea; pe cel deznadajduit, îl calauzeste credinta, iar pe cel tulburat, dragostea.

9.         Iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe toti, în Hristos!

10.          Unde nu este rabdare, nu este nici iubire!

Oglinda, oglinjoara, transforma-te intr-o fereastra, apoi deschide-te si hai sa ne uitam impreuna afara. De fapt, ajuta-ma sa vad. Iar a nins, iti mai amintesti cum pe zapezi imense ca aceasta erau la inceput doi pasi, apoi patru, din nou doi si iarasi patru si apoi nici unul? Iti amintesti cum frigul asta crud era la inceput doar nevoia care unea doua maini intr-un buzunar, iar apoi o scuza de a le uni? Oglinda, uita-te tu si vezi daca pe strazile acoperite de atata zapada se mai vad urmele acelor pasi care nopti la rand au imbracat intreg orasul cu umbra lor. Se mai vede ceva de atata viscol? Mai traiesc copacii? Se mai vad bancile pe care au trait atatea ganduri in zapada?

-Cum? A venit deja primavara? Se mai vad florile din crang sau inca dorm sub zapada?

-Serios? Inca se mai vad pasii din zapada sau deja au devenit noroi? Se mai vede cerul atat de limpede de pe banca pe care am stat culcata de atatea ori si atatea nopti? Mai traiesc stelele? Din cate spui deja e foarte cald, pare a fi vara. Imi amintesc si eu de asta, e un anotimp atat de lung, e cat un an, e poate chiar mai lung decat un suflet. .Aud furtuni de vara, tunetele sperie groaznic, ce bine ca e cineva acolo care are mereu grija sa nu te mai sperie, care sa te tina de vorba si sa te ocroteasca. Este cineva acolo, nu? Te implor, descrie-mi ce vezi, conteaza mult fiecare detaliu, chiar si fiecare semafor, fiecare piatra, furnica sau chiar arici pe care il vezi noaptea fugind in iarba, chiar si fiecare stea pe care o vezi murind, nascand, fiecare munte pe care il vezi inaltandu-se si care rapeste cu el mereu un om din viata cuiva, uneori fara a i-l mai inapoia. E adevarat ca vezi multe banci pline, e adevarat ca se aud multe zambete?

Vezi cumva o gara? Doamne cat de bantuite sunt garile astea, cate suflete ratacesc prin ele asteptand trenuri care duc spre alte lumi si care de nenumarate ori nu mai vin. Nu-mi mai descrie garile, te rog, o sa mor innecata de cate lacrimi ale cine stie cator oameni fac sa rugineasca șinele de cale ferata. Ai putea totusi daca tot vrei sa imi spui ceva legat de ele, sa imi descrii putin zambetele trupurilor care coboara din trenuri la revederea sufletelor lor, ma rog, cele norocoase care isi gasesc sufletul pierdut printre atatea mii de rataciti din intreaga lume.

-Ce spui? Cum sa fie deja toamna? Cum sa moara tot deodata? Despre ce umbre vorbesti? Care umbre si care doi oameni? Pe pamant nu mai exista oameni demult…

Si totusi spui ca sunt doua umbre acolo; e cumva noapte? Si e cumva luna plina? Nu-i asa ca umbrelor pe care tu le vezi nu le e frica de luna? N-are cum sa le fie frica de luna plina, pentru ca ea e acolo tocmai pentru a le da viata.

Tu nu esti o oglinda fermecata, povestile nu exista, nici visele, tocmai de aceea nu iti cer sa ma trimiti in trecut, ci doar te rog ajuta-ma sa imi amintesc lucrurile pe care mi le descrii si ajuta-ma sa nu le uit. Oglinda, uita-te tu si spune-mi daca mai vezi toate acestea, numai tu imi mai poti spune, eu am orbit. Te rog spune-mi tot ce vezi, absolut tot, pentru ca nici nu iti poti imagina cat de greu e sa fii orb. Lumea nu se vede prin ochii unui orb, ea poate doar se simte prin ochii lui. Nu-mi spune tu acum ca ochii sunt oglinda sufletului, asta ar insemna ca oamenii orbi au suflete intunecate; sa stii ca uneori poti gasi mai multa lumina in sufletul unui om orb pentru ca el nu cade in capcanele pe care vazul le intinde oamenilor normali.

-Cum? Inca mai exista bisericuta mica de lemn ascunsa de copaci? De ce nu mi-ai spus asta de la inceput? Inca mai rasuna in ea ecoul unui singur glas? Oglinda mea, stii ca eu sunt oarba si nu pot scrie, asa ca te rog pe tine sa scrii pe o pietricica, pe care sa o lasi la usa bisericutei un mesaj pentru cele doua umbre pe care tu mi-ai spus ca le-ai vazut:

Aici a fost locul unde noi, la inceput, am  fost oameni si cand am plecat, fiecare pe o alta usa, crezand ca asa e mai bine, am devenit umbre. Doar cand ne vom intoarce aici vom putea redeveni oameni. Doar aici putem lasa totul in urma, doar aici este iertarea, iubirea si asteptarea. Aici e singurul refugiu bun, aici e acasa. Intr-o zi o sa intelegeti asta.

Semnat, una din cele doua umbre.

Cu toate ca inima pune in miscare intregul trup, sufletul este cel care misca universul. Uneori poate ar fi bine sa fim de piatra, dar care ar mai fi farmecul vietii? Uneori poate ar fi mai bine sa nu riscam sa pariem iar miza sa fie sentimentele. Dar daca nu risti nu poti sa castigi. Si daca pierzi, ce? Poate ca ai pierdut pentru ca premiul era prea mic pentru tine, pentru tine e rezervat ceva mai bun.

Se spune ca intr-o zi, intr-un desert, un barbat albit de ani, dar cu parul ciufulit,  cu ochii negrii, plini de nisip, cu chipul bland mascat de cute, cu un zambet inca de copil, cu buzele mici, se lasa ingropat de o furtuna de nisip. Un alt drumet, vazndu-l, s-a oprit sa il intrebe de ce s-a dat batut in fata naturii. El i-a raspuns:

-Dragul meu, ani si ani, am colindat lumea in lung si-n lat, am trecut de mari, de oceane, de munti, de campii, in multe tari, doar pentru ca vroiam sa gasesc femeia ideala.  Fiecare femeie pe care o intalneam, desi avea cateva din trasaturile femeii perfecte, nu erau toate, mereu lipsea ceva.

-Si? Ai gasit-o?

-Da, dupa ani de cautari si iluzii, am gasit-o. Atunci am fost cel mai fericit. Simteam cum in sfarsit o sa am parte de iubirea absoluta, pe care numai femeia perfecta ti-o poate oferi.

-Pai si atunci de ce esti singur in desert, in pustiu, daca tot ai gasit-o? De ce nu a venit cu tine?

-Dragul meu, nu a venit cu mine pentru ca se pare ca si ea cauta barbatul pefect. Asa ca ea a plecat  mai departe in cautarea barbatului perfect.

Furtunile și-au uitat drumul spre ținutul de unde au plecat așa că și-au găsit adăpost în sufletul meu. Oare unde încap cu toate, unde-și țin ploile, vânturile, zăpada, unde încap tunetele și fulgerele? Să fie acaparat ele lumina? Să fi sechestrat ele iubirea?

E tare greu cu patru anotimpuri într-un singur suflet…Tu oare o să vii când o să înceapă cel de-al cincilea ?

 

                                                                                                    

        Plouă cum n-a mai plouat, ninge cum nu s-a mai văzut și arde cum n-a mai ars pârjolind tot; orice urmă de viață s-a stins. Toate în același timp. Viscolește ca în povești, dar nu cu fulgi de zăpadă ci cu scântei și tăciuni; ninge de jos în sus, scânteile nu se așează ci se dispersează înnegrind cerul – un cer roșu și negru. Au fost cândva și flori și râuri și sunete și zâmbete, ecouri și munți, multe cuvinte și încă mai sunt…carbonizate.

     Bun venit în țara de nicăieri pe hartă și pretutindeni în lume; bine ai venit în țara paradoxurilor – țara unde alb și negru nu fac gri ci roșu, țara unde 1+1= 0 sau 1+1=3, țara cu umbre colorate și vii, țara cu timp de ceară. Bun venit în anotimpul al șaselea al sufletului nostru.

Dacă vrei să intrii adu puțin alb și o hartă; intrarea e pe ușa din dos a sufletului! Încearcă să bați mai întâi!